Este week-end, perioada din saptamana propice pentru adunari de prieteni si mese in familie iar pentru a ii strange pe toti la masa este necesar un preparat special si gustos. Rulada din piept de curcan este un preparat savurat destul de des la noi, il pregatesc ori de cate ori am ocazia si este unul din preferatele mele.
Am avut un piept de curcan pe care l-am desfacut si intins cu ajutorul unui cutit ascutit iar apoi l-am invelit in folie alimentara si l-am fragezit cu ajutorul ciocanului de snitel, l-am frecat cu sare si piper si l-am dat deoparte pentru a pregati umplutura, care se pregateste foarte usor.
Pentru umplutura am folosit cateva fire de patrunjel, cateva fire de marar, 2 fire de ceapa verde, 2 fire de usturoi verde, un ardei gras rosu pentru culoare, sare, piper, zeama de lamaie si 150 gr de unt moale.
Am amestecat toate ingredientele si am intins umplutura peste pieptul de curcan dupa care am rulat si am legat strans rulada cu sfoara.
Am pus rulada in tava in care am pus 50 ml ulei si o ceasca de vin, am acoperit etans tava cu folie de staniol si am bagat la cuptor pentru 1 ora. Dupa o ora am dat folia la o parte si am mai lasat rulada sa se rumeneasca 20 de minute ungand din cand in cand rulada cu grasimea formata in tava.
Si iata rulada din piept de curcan umpluta cu verdeturi si unt, un preparat simplu, gustos, potrivit pentru o masa in familie sau cu prietenii.