Vin, Sarbatorile vin….si noi bunatati gatim de Paste.
Unul din preparatele nelipsite de la masa de Paste este mult indragita si asteptata pasca din aluat fraged cu branza dulce si stafide. Desi reteta clasica de pasca este aceea care se prepara din aluat dospit dulce si aromat de cozonac, in preajma Sarbatorilor se aduna intotdeauna atat de multe de facut si atunci cautam sa simplificam cat mai mult lucrurile. Eu fac pasca cu aluat fraged la fiecare Sarbatoare de Paste. Este foarte apreciata, gustoasa si se prepara foarte usor. Preparare ei nu necesita mult timp si efort.
Fac aluatul fraged din 300 gr de faina pe care o cern in prealabil, 200 gr de unt moale la temperatura camerei , 4 galbenusuri, 100 gr zahar pudra, coaja rasa de la o jumatate de lamaie si un varf de lingurita de sare pe care le amestec pana cand se formeaza un aluat omogen pe care il modelez in forma de minge, il infasor in folie alimentara si il las 30 de minute la frigider. Timp in care pregatesc compozitia cu branza.
Pentru asta am nevoie de 1 kg de branza dulce de vaca, 200 ml smantana lichida, 6 oua, 200 gr stafide aurii, 200 gr zahar pudra, esenta vanilie, esenta rom, coaja rasa de la o jumatate de lamaie.
Amestec toate ingredientele si las deoparte compozitia pana cand rulez aluatul care dupa 30 de minute la frigider este perfect pentru a fi intins. Pun aluatul intr-o tava rotunda de tarta care merge la cuptor, il intep cu furculita din loc in loc si adaug compozitia cu branza dupa care bag tava in cuptor timp de 1 ora la 180 de grade.
Pentru a vedea daca este gata fac testul cu scobitoarea care nu trebuie sa iasa umeda, lipicioasa.